Buricul pământului

Astăzi a fost ziua spirituală.

Bipezii s-au trezit cu chef de vizite și au hotărât că e musai să mergem și noi. Ne-am împotrivit temeinic adormind în fața ușii, dar nu am avut succes.

Prima dată au luat-o ușor. Ne-au dus la niște guguloaie despre care nici ei nu știau mare lucru. De ciudă, le-am scos limbile de-un cot, mai ales că era cam cald.

Apoi a început vânătoarea de biserici. Ne-a fost o frică teribilă pentru că ei erau cu ochii după turle și au lăsat Codul Rutier pe seama noastră. Și nu știm dacă lumea s-a prins că noi avem întodeauna prioritate.

Unele biserici au fost deschise.

Ghinion! A trebuit să așteptăm bipeda să se cațere până la clopote.

După a treia clopotniță am devenit religiosi. Am spus la Dumnezei și sfinți cât pentru tot calendarul. Nu cu glas tare, normal, că ne băgau imediat la post negru.

Ultima oprire ne-a plăcut. Toată o ruină.

Cel mai tare a fost că ne-au dus în centrul țării fără să realizeze că noi suntem buricul pământului oriunde am fi.

Dicționar pentru bipezi:

* Guguloaie = Movilele de la Șona

În apropiere de orașul Făgăraș (5 km), numite și piramidele de la Șona, cele 8 movile aliniate pe două rânduri au înălțimi de până la 30 de metri. Sunt învăluite de mister, unii considerându-le ca fiind naturale, alții ca fiind creații ale vechilor locuitori pentru a-și ascunde tezaurul sau cu rol de morminte. 

* Biserici cu clopotnițe = biserici fortificate din Țara Făgărașului. 

Rotbav este ridicată pe la 1300 în stil romanic, a fost fortificată în stil săsesc în secolul al XV-lea. Intrarea este liberă, se poate vizita doar exteriorul.

Cincu este o bazilică romanică ridicată în secolul XIII și refăcută de coloniștii germani în stil gotic trei secole mai târziu. Un bilet costă 5 lei.

Merghindeal (sau Valea Mariei, în traducere) a fost ridicată în secolul XIII în formă de bazilică romanică. Până în anii '90 aici se țineau slujbe ale comunității săsești. Vizitarea se face la solicitare și este gratuită, dar un "cadou" în cutia milei este binevenit. Se poate urca în clopotniță.

Dealu Frumos este o bazilică romanică din secolul XIII, refăcută în stil baroc. Se poate vizita cu solicitare telefonică.

* Ruină = abația cisterciană de la Cârța.

Este unică în România, a fost inaugurată în 1202 și a rezistat invaziei tătare, dar nu și lui Matei Corvin care a desființat-o în 1474. Îmbină stilul romanic cu cel gotic timpuriu. Aspectul de ruină îi conferă un aer aparte. În incintă există un cimitir al soldaților germani căzuți în primul război mondial. Un bilet costă 5 lei.

* Centrul țării = centrul geografic al României situat lângă localitatea Dealu Frumos

De anul nou

 Nu știm cum e la voi, dar aici este, în sfârșit, liniște. A fost zgomot peste tot.

În bucătărie clocotea ceva de zăngăneau toate capacele.

Prin casă se plimba animalul ăla fioros care ne adună părul lăsat peste tot.

S-a șters, inutil, praful. S-au scuturat păturile. S-a aerisit.

S-a legat vâscul de lampă. Dacă bipezii ăștia cred că vom sta la pupat după atât stres... Sau poate stăm dar nu în poziția la care se așteaptă ei.

În fine, ne odihnim cât putem căci am înțeles că mâine o luăm de la capăt și ne așteaptă un an nou tocmai bun de umplut cu prostioare.

Vă urăm să aveți tot ce vă doriți, de la jucării și burtici pline până la pupici și dragoste de la bipezii voștri.

Cutiuța cu amintiri – Prima zi afară

 Mami m-a anunțat, mândră, că am terminat ultima doză de vaccin. Era și timpul. Știu că doctorii sunt bine intenționați, dar chiar așa, să te pupe pe fălcuțe și apoi, pervers, să te înțepe în popou…

 “Afară” știam ce înseamnă pentru că îl mai însoțeam pe Max seniorul. Inițial, nu mă luau cu ei pentru că viruși și microbi. Apoi, după o tură de scâncete reprezentative, au hotărât să îmi scoată și mie trufa la aer. Eram tot timpul transportată în brațe, ca o prințesă ce sunt.

În fine, vine ziua de sâmbătă, mă împopoțonează cu zgarda și ieșim din casă. Până la lift a fost ok, ba chiar mi-a plăcut până la parter. Însă de aici a început nebunia.

Prima capcană au fost treptele. Cinci la număr. Toate rele și amenințătoare, apărute în cale să-mi strice mie cheful. Am făcut ce știu eu cel mai bine să fac, să plâng. Și m-am chițăit până când mami m-a luat în brațe și m-a dus în parc unde m-a așezat pe asfalt.

Așa și? Ce vrei să fac? Să merg la plimbare?

Am scos iar sirena la înaintare. Succes zero. M-am proptit pe toate lăbuțele, am dat cu fundul de pământ. Nimic. Am vrut să încerc varianta cu zvârcolitul dar m-am prins că îmi consum degeaba energia pentru că mami este câteodată mai încăpățânată decât mine.

Pentru că s-a dorit să merg, am mers. Un pas. Apoi am scâncit din nou, am alergat la mami și am cerut în brațe. M-am întins cât de mult am putut eu. Degeaba.

La pasul doi am dat de un smoc de iarbă. M-am prefăcut că mă interesează teribil, poate se oprește toată nebunia asta.

Mami se tot îndepărta de mine, puțin câte puțin. Când mi s-a părut că a mers cam departe, am fugit la ea și am reînceput: salturi, scâncet, fund la pământ. Salturi, scâncet, fund la pământ.

Ceilalți tovarăși de parc au început să se uite la mine de parcă aș fi scos iepurași roz din joben. “A pățit ceva ? Ce are?”.

Păi tocmai asta este, că n-are. Nu mai are transport în brațe.

Cică așa sunt bebelușii până prind curaj. Băi, eu sunt o prințesă, nu bebeluș.

Toată răzmerița a ținut cam un sfert de oră și apoi am plecat spre casă. Când am auzit eu de casă, mi-au sfârâit pernuțele.

Ideea este că am ajuns amândouă epuizate de parcă am fi alergat la cinci maratoane.

Și pentru că nu sunt degeaba scorpion, uite cum arătau hainele mamei după plimbare.

Cine suntem noi

 Salut!

Suntem doi posesori de codițe răsfățate, marca beagle.

Mai suntem alintați ca fiind blănoșii, catifelele, ăia mici, năsoșii, grasy 1 și grasy 2, iubirile mamei.

Mami și tati sunt fani ai drumețiilor și ne cară după ei cât de des pot. Câteodată ne place.

Treaba noastră este să strâmbăm din nas tot timpul și să cârcotim toată ziua.

Cele două pasiuni ale noastre sunt somnul și mâncarea, nu ne-am hotărât în ce ordine.  

În general suntem cuminți, ne plac pisicile când sunt prietenoase și nu lătrăm decât când suntem provocați grav.

Vom încerca să ne lăudăm cât de mult putem, chiar dacă știm că nu este frumos. 

Ne plac oamenii veseli așa că vom încerca să vă facem să zâmbiți cât mai des.

Bun, introducerea fiind făcută, să înceapă distracția!