Mami m-a anunțat, mândră, că am terminat ultima doză de vaccin. Era și timpul. Știu că doctorii sunt bine intenționați, dar chiar așa, să te pupe pe fălcuțe și apoi, pervers, să te înțepe în popou…
“Afară” știam ce înseamnă pentru că îl mai
însoțeam pe Max seniorul. Inițial, nu mă luau cu ei pentru că viruși și
microbi. Apoi, după o tură de scâncete reprezentative, au hotărât să îmi scoată
și mie trufa la aer. Eram tot timpul transportată în brațe, ca o prințesă ce
sunt.
În fine, vine ziua de sâmbătă, mă împopoțonează
cu zgarda și ieșim din casă. Până la lift a fost ok, ba chiar mi-a plăcut până
la parter. Însă de aici a început nebunia.
Prima capcană au fost treptele. Cinci la număr.
Toate rele și amenințătoare, apărute în cale să-mi strice mie cheful. Am făcut
ce știu eu cel mai bine să fac, să plâng. Și m-am chițăit până când mami m-a
luat în brațe și m-a dus în parc unde m-a așezat pe asfalt.
Așa și? Ce vrei să fac? Să merg la plimbare?
Am scos iar sirena la înaintare. Succes zero.
M-am proptit pe toate lăbuțele, am dat cu fundul de pământ. Nimic. Am vrut să
încerc varianta cu zvârcolitul dar m-am prins că îmi consum degeaba energia
pentru că mami este câteodată mai încăpățânată decât mine.
Pentru că s-a dorit să merg, am mers. Un pas.
Apoi am scâncit din nou, am alergat la mami și am cerut în brațe. M-am întins
cât de mult am putut eu. Degeaba.
La pasul doi am dat de un smoc de iarbă. M-am
prefăcut că mă interesează teribil, poate se oprește toată nebunia asta.
Mami se tot îndepărta de mine, puțin câte puțin.
Când mi s-a părut că a mers cam departe, am fugit la ea și am reînceput:
salturi, scâncet, fund la pământ. Salturi, scâncet, fund la pământ.
Ceilalți tovarăși de parc au început să se uite
la mine de parcă aș fi scos iepurași roz din joben. “A pățit ceva ? Ce are?”.
Păi tocmai asta este, că n-are. Nu mai are
transport în brațe.
Cică așa sunt bebelușii până prind curaj. Băi,
eu sunt o prințesă, nu bebeluș.
Toată răzmerița a ținut cam un sfert de oră și
apoi am plecat spre casă. Când am auzit eu de casă, mi-au sfârâit pernuțele.
Ideea este că am ajuns amândouă epuizate de
parcă am fi alergat la cinci maratoane.
Și pentru că nu sunt degeaba scorpion, uite cum
arătau hainele mamei după plimbare.
